Turkyie – seni kendime sakladim

Cred ca cel mai mult mi-a luat sa scriu primele cuvinte… de mai mult de 10 minute ma chinuiesc… nu pentru ca nu stiu cum sa incep, ci pentru ca as avea atat de multe de spus, incat mi-as petrece urmatorii 10 ani blog-aind… despre ce sa scriu? Despre Turcia :). Prietenii stiu de ce mi-ar trebui asa mult timp (ca doar acesta este motivul pentru care “recupereaza” steaguri, pe care eu le car, dupa aceea, in fiecare casa in care locuiesc – Marian, stii ca am steagul de la tine in Olanda? :D)

Si, de ce, totusi, imi e greu sa scriu… Iulian scria acum cateva saptamani cat este de greu sa pui pe taste sentimentele… si pentru mine Turcia inseamna sentiment… Am ajuns prima data acolo, din intamplare, din criza de participanti. Cu o familie disperata ca ma duc “tocmai acolo” am ajuns in locul in care imi este greu sa ma duc, pentru ca de fiecare data, plecarea inseamna renuntarea la o parte din ce insemn eu – Ankara.

Elif, Koray, Hakki, Musa – profesionisti in domeniul proiectelor international de tineret. Asa mi i-a prezentat Gurlu. Insa, dupa 10 minunte, am uitat care era rolul lor, acolo, pentru ca devenisera prietenii mei cei mai buni. Dupa 6 zile, despartirea de ei a fost crunta… Elif este “my sissy”. Nu am petrecut decat doua saptamani impreuna, insa, daca la 2 noaptea ma framanta gandurile, este prima persoana careia ii impartasesc ceea ce simt…Ca pot sa fac mai mult mi-a demonstrat Hakki, iar Musa a trebuit sa suporte nehotararile mele: a fi sau a nu fi EVS? Koray este cel de la care invat ca atitudinea pozitiva te ajuta sa treci peste toate – Ankara…

Samsum 2006 – alta experienta frumoasa, alti oameni minunati. Cui ii pasa ca nu vorbeau prea multa engleza. Nici nu era important. Il aveau pe “Translation, Mustafa” si dance version of the coordinator – Yener… Sunt mai mult de doi ani de cand suntem prieteni….

Mardin, februarie 2008 – Seyho – go wherever you heart takes you! … inca urmez acest sfat….

Kusadasi, mai 2008 – Halit and Tugba – de ce cred asa mult in mine? Chiar nu imi doresc sa fiu trainer! Pentru ca ei sunt, insa, eu nu o sa fiu colega lor, pentru ca ei sunt prietenii mei.

Iulie 2008 – Ankara… din nou “acasa”. Din nou cu “familia”… TGBDER – nu spune nimic acronimul… Insa,pentru mine, ei sunt parte din familie… O organizatie care nu respecta nicio regula pe care am invatat-o eu, studiing Sociologia Organizatiilor… De ce? pentru ca nu exista ierahie si prietenia este cea care ii leaga… Aveam deja familia de acum 2 ani… acum i-am adaugat pe Gokhan, pe Gokce, pe Volkan, pe Sibel… sunt atat de multe nume incat nici nu ma apuc sa le mai scriu… ei sunt “arkadaslarim”, adica prietenii mei… si atat, e suficient.

A, trebuia sa scriu despre Turcia? Cred ca trebuia sa scriu despre orasele pe care le-am vazut, despre cultura, traditii, muzica, baclavale… Dar, pentru mine nu cred ca sunt relevante! De ce? Pentru ca “ARKADASLARIM” sunt cei care ma cheama acolo :)… ce s-ar intampla daca s-ar muta ei, toti, in Congo? Nu e foarte greu de imaginat: m-as duce dupa ei.

Asa ca, in cateva zile, parasesc olanda (da, am scris cu o intentionat) pentru ca ceea ce face ca in cazul TURCIEI sa folosesc caps lock sunt Arkadaslarim… Sunt oamenii minunati pe care i-am cunoscut si care mi-au schimbat viata… in bine… cel mai greu imi este sa ma gandesc ca nu o sa stau decat o saptamana… din nou, o parte din mine o sa ramana acolo… Insa, o sa ma intorc… pentru ca ma voi intoarce mereu, pentru EI :)…

Targu Jiu si Ankara – oamenii care mi-au schimbat viata in bine sunt acolo… si nici nu o sa ma straduiesc sa gasesc altii, aici, care sa ma ajute… Ii am pe ei si imi este de ajuns.

Turkyie – seni kendime sakladim -…
tradus: Turcia – te pastrez pentru mine…

Ganduri bune,

Bizim biz – numita si Adina, daca nu este in Turcia 🙂

Please leave a comment

  1. Adina Says:

    da, iar am greseli in text… nu e greu de imaginat ca nu imi pasa,nu? 😀 … pentru ca niciodata nu citesc textul, dupa ce il scriu…de ce? pentru ca lucrez la strategia de a transpune sentimente, utilizand tastele si sentimentele nu au reguli “gramaticale”.
    aceleasi ganduri bune 🙂